Sunt un fluture, sunt un fluture Monarh, sunt superb, toți mă invidiază aici, în Poieniță, dar eu doar zbor, mă bucur de tot ce este în jurul meu și mor după ce îmi îndeplinesc menirea: să creez!
Dar să vă spun povestea mea:
Părinții mei au depus un ou pe una dintre cele mai frumoase plante din Poieniță (căsuța mea). În acel ou au lăsat toată cunoașterea primită de la străbunii lor pentru ca eu, atunci când mă voi naște, să știu cine sunt, să știu care este menirea mea.
Am venit pe lume ca o mică larvă. Vedeam doar ce este împrejurul meu, beam roua de pe frunzulițele din apropiere și mâncam ceea ce am fost programat să mănânc: mici plante otrăvitoare pentru alte viețuitoare, dar asta mă făcea mai puternic.
Am crescut, m-am făcut mare, dar nu puteam vedea departe pentru că mă mișcam lent, eram “greoi” și, deși imi spuneam: “Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus dacă vrei să vezi foarte departe”, nu făceam decât să urc pe o plantă puțin mai înaltă. Asta mă făcea să mă simt bine pentru o perioadă, dar dupa aceea……
Simțeam că am în mine cunoașterea primită de la parinții mei. Sunt mai mult decât o larvă, pot face mai mult, pot urca mai sus, dar ce sunt eu?
Și am căzut într-un somn adânc. Am început să visez, îmi aminteam: Visam că sunt fluture, că zbor deasupra întregii Poienițe, că văd totul de sus. Era atât de frumos…
Am plăsmuit în vis imaginea completă a ceea ce sunt eu:
Sunt fluture măreț ce-n zboru-mi văd Poienița-ntreagă,
Și lângă mine-i iubita-mi fluturiță dragă,
Privim Poiana în zare, peste veacuri,
Pe-ai noștri strănepoți născând, iubind, trăind, tot fluturi…
Da, eu asta sunt, mi-am spus atunci, eu sunt fluture, mi-am amintit… Și tranformarea mi-am început-o. Nu a fost ușor. Am fost nevoit să mă izolez de tot ce era în jurul meu pentru a nu mă deranja, dar, mai ales, să nu mă vadă schimonosindu-mă în transformarea mea. Și a fost greu, am retrăit toate amintirile ca larvă, dar nu doar ale mele ci și pe cele ale străbunilor mei, doar așa mi-am putut aminti cunoasterea primită de la ei. După aceea am început sa-mi transform corpul, din larva în fluture, și m-a durut din nou, dar era singura cale, că doar larvele nu pot zbura.
În acest proces m-am întrebat de multe ori dacă aș ma fi început transformarea dacă aș fi știut cât de mult doare. Acum pot raspunde liniștit:
Nu aveam de ales! Eram un fluture care trăia în corpul unei larve.
Când am putut ieși din izolare am văzut totul diferit. De sus, din zbor, Poienița arăta altfel.
Și acolo era și iubita-mi fluturița dragă…
Te provoc să redevii TU!
#igrow #caleaiubiriineconditionate
